Copiii din satul Izvin vor avea o grădiniță nouă, modernă, construită de la zero. Primăria Recaș a semnat contractul pentru obținerea banilor necesari, majoritatea fondurilor venind de la Uniunea Europeană, prin programul ADR vest.
Sursă video: Primăria Recaș
Noua clădire va putea găzdui 120 de preșcolari, împărțiți în șase grupe, cu cel mult 20 de copii într-o clasă. Construcția va avea parter și etaj, o suprafață generoasă și va respecta standarde moderne de eficiență energetică, ceea ce înseamnă că va consuma puțin și va avea costuri mici de întreținere.
Micuții vor avea la dispoziție condiții adaptate nevoilor lor. Pe lângă cele șase săli de grupă, viitoarea clădire va include două săli de joacă folosite și ca dormitor, un spațiu special pentru servirea mesei și un cabinet medical modern. La exterior, proiectul prevede amenajarea de spații verzi, alei, un loc de joacă plin de culoare și un mini-teren de sport.
Primăria subliniază că aceasta este prima unitate de învățământ nouă construită în zona Recaș în ultimele decenii. Până acum, administrația locală s-a concentrat pe reparații de drumuri și introducerea de utilități, însă acum pune accent pe educație.
Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 10,6 milioane de lei. Cea mai mare parte, adică aproape 6,8 milioane de lei, reprezintă ajutorul european nerambursabil. Restul banilor sunt asigurați de statul român și din bugetul local al orașului Recaș.










