Impact violent nu departe de Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal

2 Min Read
Arhivă

Un bărbat a ajuns direct pe patul de spital după ce a fost implicat într-un accident rutier în apropiere de Timișoara

Un accident rutier a avut loc în această seară în comuna Giroc, în apropiere de Timișoara. Incidentul s-a produs pe strada Marte, în zona intersecției cu strada Neptun.

O femeie în vârstă de 31 de ani a condus un autoturism dinspre strada Jupiter și, ajungând la intersecția cu strada Neptun, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani, care se îndrepta spre strada Ecoului.

În urma impactului, bărbatul de 28 de ani a fost rănit și evaluat la fața locului de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare.

„O femeie de 31 de ani a condus un autoturism pe strada Marte din Giroc, dinspre strada Jupiter, iar la intersecție cu strada Neptun a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, care circula regulamentar către strada Ecoului. În urma impactului, conducătorul auto de 28 de ani a fost rănit și transportat la spital”, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii sosiți la fața locului au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

TIR cuprins de flăcări pe centura Lugojului. Pompierii au intervenit de urgență

Niciun comentariu

Lasă un răspuns