UPDATE: Primele indicii arată că incendiul ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un aparat electrocasnic lăsat sub tensiune.
Clipe de panică, în această după-amiază, în localitatea Peciu Nou, din județul Timiș, după ce o femeie a observat că din acoperișul și interiorul casei începe să iasă fum. Speriată, aceasta a pus mâna pe telefon și a cerut imediat ajutor la 112.
În doar câteva minute, pompierii au ajuns la locuință și au început lupta cu flăcările. Incendiul se manifesta într-una dintre camere și în podul casei, afectând aproximativ 30 de metri pătrați, iar fiecare minut conta pentru ca focul să fie ținut sub control.
Spaima și-a spus cuvântul. Femeia a fost consultată de echipajul medical după ce a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital. Din fericire, nu au fost raportate alte victime.
„Vineri, în jurul orei 11, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în comuna Peciu Nou. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autoscară mecanică. Incendiul s-a manifestat cu degajări de fum în interiorul unei încăperi și în podul casei, pe o suprafață de aproximativ 30 mp”, transmit reprezentanții ISU Timiș.










