Flăcări uriașe la o fabrică de peleți din Timiș. Întreaga hală a fost cuprinsă de incendiu. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read

Panică în această dimineață în județul Timiș, după ce un incendiu puternic a izbucnit la o fabrică de prelucrare a lemnului, specializată în producerea peleților, din localitatea Darova. Flăcările s-au extins rapid și au cuprins întreaga hală, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.

Alarma s-a dat în jurul orei 05:00, iar pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului. Din cauza flăcărilor puternice, la fața locului a fost adusă și o cisternă cu 30.000 de litri de apă.

 

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a fost stins, iar pompierii au rămas la fața locului pentru a se asigura că nu mai există focare ascunse.

„În jurul orei 05:00, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de prelucrare a lemnului (peleți) din localitatea Darova.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție si comandă, 3 autospeciale de stingere și 12 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj.

Totodată, în sprijin s-au deplasat 5 pompieri din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD și o autocisternă de 30.000 l de apă cu 2 pompieri, din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreaga construcție (pe o suprafață de aproximativ 150 mp).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În acest moment, incendiul este lichidat. Pompierii acționează pentru identificarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative”, transmit reprezentanții ISU Timiș.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns