Liber la circulație prin Pasajul Solventul! Noi conexiuni între cartiere

2 Min Read
Sursă foto: Dominic Fritz

Pasajul Solventul se deschide traficului, facilitând legătura între cartierele Ronaț, Blașcovici și Iosefin

Timișorenii pot circula, începând de astăzi, prin Pasajul Solventul, între Calea Bogdăneștilor și strada Gării, sub liniile de cale ferată, chiar în condiții de șantier. Este unul dintre proiectele strategice ale orașului și un pas important pentru conectarea cartierelor Ronaț, Blașcovici și Iosefin, care până acum aveau o singură traversare rutieră, la Pasajul Jiul.

Primarul Dominic Fritz a mulțumit echipelor implicate și timișorenilor pentru răbdare, subliniind că „este un proiect în care grosul finanțării vine din bugetul local, din taxele și impozitele timișorenilor”.

Lucrările continuă, Pasajul Solventul fiind doar prima etapă dintr-un plan mai amplu de modernizare a zonei. Urmează construirea unei linii duble de tramvai între Solventul și Gară pe strada Gării, cu finanțare europeană, și modernizarea întregii zone. Anul viitor va începe și construcția podului de la Solventul, primul pod realizat după Revoluție, tot cu fonduri europene, împreună cu un drum de legătură între Bulevardul Dâmbovița și Calea Bogdăneștilor.

„Dezvoltarea de la Solventul va schimba întreaga zonă, nu doar modul în care ne deplasăm prin oraș, ci și potențialul de dezvoltare economică al cartierelor”, a mai declarat primarul.

Pasajul Solventul aduce astfel mai multă mobilitate și deschide calea pentru noi conexiuni între cartiere, pentru mașini, pietoni, bicicliști și tramvaie.

Încă puțin până la inaugurarea Pasajului Solventul. Când vor putea timișorenii să-l traverseze

Niciun comentariu

Lasă un răspuns