Măsuri drastice pentru a controla răspândirea de Pestă, în Timiș

By Redacție Add a Comment 2 Min Read
2 Min Read

Măsuri drastice pentru controlul Pestei Micilor Rumegătoare. 13.000 de ovine sacrificate în Timiș pentru a preveni răspândirea bolii

Un focar de Pesta Micilor Rumegătoare a fost confirmat pe 26 iulie 2024 într-o exploatație comercială din localitatea Clopodia, comuna Jamu Mare, județul Timiș. În urma acestui incident, Comitetul Local de Combatere al Bolilor Timiș (CLCB Timiș) a fost convocat pentru a stabili măsurile necesare prevenirii răspândirii bolii.

Autoritățile au delimitat două zone de protecție și supraveghere de 3 și 10 km în jurul focarului, unde instituțiile abilitate vor implementa măsurile prevăzute de legislația sanitar-veterinară. Totodată, CLCB Timiș a decis uciderea imediată a aproximativ 13.000 de capete de ovine și neutralizarea materiei de risc prin îngropare, pentru a controla eficient focarul.

Astăzi, 30 iulie 2024, membrii CLCB Timiș s-au reunit pentru a actualiza și aproba extinderea zonei de supraveghere de la 3-10 km la 3-25 km. Măsurile actualizate includ menținerea zonei de protecție de 0-3 km și extinderea zonei de supraveghere, astfel:

 Zona de protecție (0-3 km):

Zona de supraveghere (3-25 km):

  • În județul Timiș: Ferendia, Lățunaș, Gherman, Percosova, Butin, Semlacul Mic, Moravița, Stamora Germană, Dejan, Gaiu Mic, Rovinița Mică, Breștea, Denta, Rovinița Mare, Șemlacul Mare, Deta, Sângeorge, Berecuța, Opatița, Birda, Gătaia, Sculia.
  • În județul Caraș-Severin: Vrani, Mercina, Vărădia, Greoni, Agadici, Ticvaniu Mic, Grădinari, Ticvaniu Mare, Jitin, Comorâște, Secășeni, Giurgiova, Cârnecea, Forotic, Brezon, Calina, Surducul Mare, Vodnic, Dognecea, Doclin, Tirol, Biniș, Ocna De Fier, Fizeș, Măureni, Berzovia, Gherteniș, Șoșdea.

Precizări Importante

Pesta micilor rumegătoare nu reprezintă un risc pentru sănătatea umană, neexistând niciun pericol de îmbolnăvire pentru oameni. Cu toate acestea, boala are un impact economic semnificativ asupra comunităților afectate.

Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să implementeze măsuri stricte pentru a preveni orice extindere a focarului, protejând astfel sănătatea animalelor și stabilitatea economică a regiunii.


VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Tragedia de la Jamu Mare. Un nou focar de Pestă a Micilor Rumegătoare zguduie comunitatea

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns