Dirijorul Mihnea Ignat, unul dintre cei mai importanți dirijori români ai generației sale, este noul manager al Operei Naționale Române din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi că acesta a câștigat concursul pentru conducerea instituției, iar mandatul său se va desfășura în perioada 2026–2031.
La scurt timp după anunțarea rezultatului, Mihnea Ignat a transmis un mesaj în care vorbește despre responsabilitatea pe care o presupune noua funcție și le mulțumește celor care i-au fost alături de-a lungul carierei.
„Câștigarea concursului de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara, pentru mandatul 2026-2031, reprezintă pentru mine o mare onoare și, în egală măsură, o responsabilitate pe care o asum cu bucurie și deplină seriozitate”, a transmis Mihnea Ignat.
În mesajul său, noul manager le mulțumește membrilor comisiei de concurs și celorlalți candidați, pe care îi invită la un dialog pentru viitorul instituției. Totodată, transmite un mesaj de recunoștință familiei, mentorilor, prietenilor și colegilor care l-au sprijinit de-a lungul anilor și spune că, de acum înainte, întreaga sa atenție se îndreaptă către Opera Națională Română din Timișoara și către oamenii care îi dau viață.
„De acum înainte, atenția mea se îndreaptă către instituție și către oamenii ei. Îmi doresc să construim împreună o relație bazată pe transparență, respect și încredere, să dezvoltăm un repertoriu demn de tradiția acestei case și să oferim publicului spectacole care să confirme, stagiune după stagiune, statutul de operă națională. Îmi doresc, de asemenea, o operă deschisă și incluzivă, în care fiecare om să se poată simți binevenit. O instituție care nu rămâne doar în sala de spectacol, ci este prezentă în comunitate și în locurile în care cultura este mai greu accesibilă”, a mai transmis dirijorul.
Născut la Craiova, Mihnea Ignat este dirijor principal al Operei Naționale Române din Timișoara din 2020. De-a lungul carierei a colaborat cu numeroase orchestre și teatre de operă din România și din străinătate, a fost director muzical al Orchestrei Simfonice din Elche, în Spania, și dirijor principal al Filarmonicii din Sarajevo. În prezent, predă la conservatorul Escuela Superior de Música „Reina Sofía” din Madrid, una dintre cele mai cunoscute instituții de profil din Spania, și este cadru didactic asociat la Universitatea Națională de Muzică din București.










