Reducerea mai mare a accizei a ieftinit motorina doar pentru câteva zile în Timișoara. La o săptămână de la măsura care a tăiat inițial aproximativ 17 bani din prețul litrului, motorina a recuperat toată scăderea și a ajuns chiar mai scumpă decât era înainte de 1 septembrie. Între timp, și benzina a continuat să urce.
La OMV, de exemplu, motorina standard costa 10,20 lei pe litru înainte de noua reducere a accizei. Pe 1 septembrie a coborât la 10,03 lei, însă ieftinirea a fost rapid înghițită de scumpirile care au urmat. Astăzi, 8 septembrie, litrul costă 10,25 lei. Practic, cei 17 bani câștigați la începutul lunii au dispărut complet, iar prețul este acum cu încă 5 bani peste nivelul de dinaintea ieftinirii.
Creșterea se vede în tot orașul. Cel mai mic preț raportat în această dimineață este de 10,15 lei pe litru, la SOCAR de pe Calea Aradului. La Petrom, motorina standard costă 10,19 lei, la OMV, MOL și Rompetrol ajunge la 10,25 lei, iar la Lukoil la 10,26 lei.
Nici benzina nu a rămas pe loc. La OMV, litrul de benzină standard costa 9,57 lei la începutul lunii, iar astăzi a ajuns la 9,79 lei. Asta înseamnă 22 de bani în plus într-o singură săptămână. În Timișoara, benzina standard poate fi găsită acum cu prețuri cuprinse între aproximativ 9,70 și 9,79 lei pe litru.
Creșterile vin în condițiile în care, de la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor a majorat reducerea temporară a accizei pentru motorina standard de la 20% la 25%. Măsura fusese luată tocmai pentru a mai tempera presiunea scumpirilor de pe piața internațională.
La începutul lunii, efectul s-a văzut imediat la pompă, iar motorina s-a ieftinit cu aproximativ 17 bani în marile benzinării. Numai că scumpirile din zilele următoare au recuperat rapid întreaga reducere, iar acum șoferii plătesc chiar mai mult decât înainte de aplicarea ei.
Reducerea de 25% rămâne valabilă până la 15 septembrie, când Ministerul Finanțelor va face o nouă evaluare în funcție de evoluția pieței și a prețurilor de la pompă.










