Pasaj subteran între Urseni și Timișoara, de peste 70 de milioane de lei. Șoferii vor scăpa de ocolul prin Moșnița Nouă

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
3 Min Read
Pasaj subteran între Urseni și Timișoara, de peste 70 de milioane de lei.

Șoferii care circulă zilnic între Urseni și Timișoara ar putea scăpa de ocolul prin sensul giratoriu din Moșnița Nouă. Un pasaj subteran care va permite trecerea direct pe sub Centura Sud a fost scos la licitație. Investiția este estimată la peste 70 de milioane de lei, iar proiectarea și construirea pasajului ar urma să dureze doi ani, dacă totul decurge conform planului.

În prezent, câteva sute de mașini care vin zilnic din Urseni spre Timișoara sunt nevoite să treacă prin sensul giratoriu din Moșnița Nouă. Noul pasaj ar urma să le ofere șoferilor un drum mai scurt și să reducă aglomerația din zonă.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat lansarea licitației și a explicat ce ar însemna această investiție pentru traficul din zonă.

„Un obiectiv mult așteptat a fost lansat în licitație. Vorbim de pasajul subteran de la Urseni care va scoate traficul dintre Urseni și Timișoara pe sub Centura Sud. Asta înseamnă reducerea presiunii a câtorva sute de mașini zilnic, care pentru a ajunge de la Urseni la Timișoara intră în sensul giratoriu din Moșnița Nouă”, a transmis Alfred Simonis.

Licitația a fost lansată astăzi, 30 octombrie, de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Pasajul va fi construit la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Sud, pe drumul comunal 152.

Viitoarea trecere pe sub centură va avea o lungime totală de 550 de metri, cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens și trotuare pentru pietoni. Porțiunea acoperită, pe unde mașinile vor trece efectiv pe sub centură, va avea aproximativ 65 de metri și va fi construită din beton armat.

Un alt aspect important este că șoferii care circulă pe Centura Sud nu ar trebui să fie afectați de lucrări. Soluția aleasă permite construirea pasajului fără închiderea traficului pe centură și fără mutarea liniilor de înaltă tensiune din zonă.

„Am convenit cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara stabilirea unei soluții tehnice care să permită menținerea circulației pe Centura Sud pe durata lucrărilor”, a precizat Simonis.

Drumul comunal 152 va fi reamenajat, iar legăturile cu centura vor fi adaptate noii construcții. Contractul este estimat la 70,3 milioane de lei. Firma care va câștiga licitația va avea la dispoziție șase luni pentru proiectare și încă un an și jumătate pentru construirea pasajului, după emiterea ordinului de începere.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns