Momente de panică, în această după-amiază, după izbucnirea unui incendiu la un magazin second-hand din Arad. Focul a pornit în interiorul clădirii, iar fumul gros a cuprins rapid magazinul. În timpul intervenției, pompierii au găsit și o butelie, pe care au reușit să o scoată înainte ca situația să devină și mai periculoasă.
Alarma a fost dată printr-un apel la 112, care anunța un incendiu la un magazin de haine de pe strada Petru Rareș. La fața locului au ajuns pompierii, alături de un echipaj de descarcerare și unul SMURD.
Când salvatorii au ajuns, incendiul se manifesta în interior, iar magazinul era plin de fum. O echipă de pompieri a intrat în clădire cu aparate de respirat pentru a ajunge la focar și pentru a verifica dacă în interior mai existau și alte pericole.
Acolo au descoperit și o butelie. Pompierii au reușit să o găsească și să o scoată în siguranță din magazin, eliminând astfel pericolul unei explozii.
Incendiul a fost apoi localizat, iar pompierii au reușit să oprească focul înainte să se extindă la clădirile din apropiere.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.











