18 pisici au rămas singure, fără stăpână, într-un apartament cu două camere din Timișoara. Timp de mai multe zile, animalele nu au avut pe nimeni care să aibă grijă de ele și au rămas fără hrană și apă, până când mai multe sesizări au dus la salvarea lor.
Totul a ieșit la iveală după ce polițiștii de la Protecția Animalelor au mers la locuință și, în prezența unui membru al familiei, au găsit cele 18 pisici. În apartament se adunase mizerie, iar animalele aveau nevoie să fie scoase cât mai repede de acolo.
„În urma verificărilor efectuate, cu acordul și în prezența unui membru al familiei, polițiștii au constatat că, într-un apartament cu două camere, erau deținute 18 exemplare feline, în condiții improprii de bunăstare, în spații neigienizate, fără hrană și apă, animalele nebeneficiind de îngrijirea necesară de mai multe zile”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Pisicile au fost scoase din apartament și duse într-un loc sigur. Au ajuns în grija voluntarilor unei asociații pentru protecția animalelor, unde vor primi hrană, adăpost și îngrijirile medicale de care au nevoie.
„Având în vedere starea de pericol constatată, polițiștii au dispus, măsura preluării celor 18 exemplare feline, acestea fiind ulterior încredințate unor voluntari din cadrul unei asociații pentru protecția animalelor, în vederea asigurării adăpostirii, hranei, asistenței medical-veterinare și îngrijirii corespunzătoare”, mai precizează reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii au aflat și de ce pisicile rămăseseră singure. Stăpâna lor este internată în spital și nu a mai putut să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de ele. Pisicile se află acum în grija voluntarilor și primesc îngrijirea de care au nevoie.










