Primele sancțiuni în urma protestului de ieri de la Cenei. Un bărbat a fost amendat, alte persoane sunt în vizorul oamenilor legii

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
1 Min Read
Primele sancțiuni după protestul violent din comuna Cenei

Apar primele sancțiuni după protestul spontan de seara trecută de la Cenei. Un bărbat de 44 de ani din comună, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Verificările nu se opresc însă aici.

Oamenii legii analizează imaginile apărute în spațiul public și încearcă să stabilească cine sunt celelalte persoane care au participat la protest. Cei identificați ar putea fi, la rândul lor, sancționați, dacă în urma verificărilor se va constata că au încălcat legea.

Până la această oră, mama adolescentului de 15 ani care s-a întors în comună nu a depus plângere la Poliție pentru distrugere. Fiul acesteia a primit măsura asistării zilnice pentru o perioadă de șase luni, după ce a fost judecat pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului în dosarul uciderii lui Mario Berinde.

Protestul a avut loc seara trecută, la scurt timp după revenirea minorului în Cenei. Mai multe persoane, printre care și mai mulți minori, s-au strâns în fața blocului și au aruncat cu diferite obiecte în ușa apartamentului în care acesta locuiește. Pentru calmarea spiritelor au intervenit polițiști și jandarmi.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
TAGGED:
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns