Caniculă extremă, apoi furtuni, iar după ele din nou caniculă. Cum va fi vremea în Banat în următoarele 24 de ore

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Vreme extremă în Banat: Cod portocaliu de caniculă cu temperaturi de 39°C, urmat de instabilitate atmosferică și vijelii.

Canicula extremă revine în vestul țării, însă vremea rămâne departe de a se liniști. După furtunile care au lovit ieri Banatul, astăzi urmează din nou temperaturi de până la 39 de grade, iar în a doua parte a zilei sunt așteptate noi fenomene de instabilitate atmosferică. Valul de căldură va continua și mâine, astfel că vremea va trece din nou de la o extremă la alta.

Până sâmbătă dimineață, la ora 10:00, județele Timiș și Arad se află sub cod portocaliu de caniculă. Meteorologii anunță un val de căldură persistent și intens, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 și 39 de grade, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, în care minimele nu vor coborî sub 22 de grade.

În același timp, astăzi, între orele 12:00 și 23:00, Banatul intră și sub cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt așteptate intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50-70 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și, izolat, grindină cu diametrul de până la 2 centimetri. În intervale scurte de timp se pot acumula 15-20 l/mp, iar pe arii restrânse chiar 30-50 l/mp.

Valul de căldură nu se oprește însă aici. Sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, Banatul va rămâne sub cod galben de caniculă, cu temperaturi de 35-36 de grade și un disconfort termic ridicat.

Autoritățile le recomandă oamenilor să evite expunerea la soare în intervalul cu cele mai ridicate temperaturi, să se hidrateze corespunzător, iar în cazul izbucnirii furtunilor să întrerupă orice activitate în aer liber și să se adăpostească în locuri sigure, departe de copaci și echipamente electrice.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns