Aproximativ 50 de oameni s-au adunat în această seară, în Piața Victoriei din Timișoara, la o acțiune de susținere pentru premierul Ilie Bolojan. Manifestanții cer ca moțiunea de cenzură împotriva guvernului să nu treacă și spun că nu își doresc o schimbare politică în acest moment.
Protestul a avut loc în fața Operei din Timișoara și vine în contextul în care, la nivel național, se încearcă schimbarea guvernului printr-o moțiune de cenzură, care urmează să fie votată mâine în Parlament. Manifestanții spun că nu sunt de acord cu alianța dintre PSD și AUR și susțin că actualul premier ar trebui să rămână în funcție. Este a doua zi consecutivă în care astfel de manifestații au loc în oraș.
Cei aproximativ 50 de timișoreni prezenți în piață au venit cu pancarte și au scandat mesaje de susținere pentru Ilie Bolojan, dar și împotriva partidelor care susțin moțiunea.
„AUR și PSD, aceeași mizerie”, „Stop moțiunii” și „Avem, avem premier” au fost printre scandările auzite în timpul manifestației. La un moment dat, protestatarii au ajuns să scandeze și „Jos Grindeanu”, chiar dacă vorbim despre unul dintre cei mai cunoscuți politicieni plecați din Timișoara.
„Am venit să protestăm împotriva votării moțiunii de cenzură, pentru că credem că acțiunile guvernului Bolojan de până acum sunt bune și încep să pună economia pe picioare. Vrem să construim o Românie cât mai corectă, să avem în conducerea instituțiilor statului oameni competenți și să creștem țara, să fie o țară ca afară.
Sincer, am emoții, pentru că n-aș vrea să treacă această moțiune, dar, după cum se vede, șansele sunt mici”, spune unul dintre timișorenii prezenți în piață.




