Restaurarea Castelului Huniade din Timișoara, îngreunată de problemele din proiect. Simonis: „Proiectul a fost făcut prost”

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
3 Min Read
Restaurarea Castelului Huniade din Timișoara, îngreunată

Restaurarea Castelului Huniade din Timișoara avansează mai greu decât era prevăzut, iar Consiliul Județean Timiș caută o altă sursă de finanțare pentru o parte dintre lucrări. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a recunoscut că proiectul inițial a avut probleme, iar descoperirile arheologice au impus modificări care au încetinit șantierul. Cele aproximativ patru milioane de euro prevăzute prin PNRR ar urma să fie înlocuite cu fonduri dintr-un alt program european.

Alfred Simonis a discutat despre stadiul restaurării în cadrul conferinței de presă. Acesta a recunoscut că lucrările avansează mai lent decât și-ar fi dorit, însă susține că pe șantier lucrează zilnic zeci de muncitori.

„Nu putem să turnăm betoane peste descoperirile arheologice și astfel să avansăm. Din păcate, proiectul a fost făcut prost, e un proiect de ani de zile, care este îmbunătățit în acest moment. Suntem în plină elaborare a noului proiect pentru ceea ce înseamnă lucrările de acolo. Soluțiile au fost greșite, avizele de la Cultură au condiționat mereu modificări”, a declarat Simonis.

În timpul lucrărilor au fost descoperite vestigii care necesită cercetări suplimentare și adaptarea soluțiilor de restaurare. Simonis susține că unele dintre descoperiri ar putea fi mai vechi decât se știa până acum și a anunțat că acestea vor fi prezentate public, alături de specialiști.

Întârzierile afectează și componenta finanțată prin PNRR, care vizează aripa de nord-vest a castelului. Potrivit lui Simonis, lucrările din această zonă nu mai pot fi finalizate până la sfârșitul anului, astfel că administrația județeană nu va mai continua investiția prin acest program.

„Pe axa PNRR nu se va mai avansa, pentru că evident că nu putem finaliza aripa de nord-vest până la finalul acestui an, având în vedere descoperirile arheologice majore din teren”, a precizat președintele CJ Timiș.

Investiția totală este estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, dintre care patru milioane erau prevăzute prin PNRR. Consiliul Județean intenționează să obțină o nouă finanțare europeană.

„Această investiție va fi transferată pe o altă axă de finanțare, unde sperăm să obținem o sumă chiar mai mare decât cea pe care am avut-o inițial pe PNRR”, a mai explicat Simonis.

Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara, este închis publicului din 2007. Autoritățile județene anunțaseră că lucrările la aripa de nord-vest urmau să fie finalizate anul acesta, iar o parte a monumentului să fie redeschisă în 2027. Descoperirile arheologice și modificările necesare în proiect au dat însă peste cap calendarul inițial.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns