Câine pierdut în Timișoara găsit la 100 de km distanță. Descoperă cum s-a întâmplat această minune emoționantă.
Câine pierdut. De aproape doi ani, o familie din Timișoara ducea dorul animalului de companie, după ce câinele s-a pierdut în anul 2022. Agentii de la Poliția Animalelor l-au găsit întâmplător, la aproape 100 de km de casă, într-o localitate din Caraș Severin.
Politiștii se aflau într-o acțiune de control, în localitatea Fârliug, joi la amiaza, pentru a verifica dacă proprietarii animalelor respectă condițiile de deținere a acestora.
,, Astăzi, în jurul orei 12.00, în timp ce desfășurau verificări în comuna Fârliug, privind respectarea de către deținătorii de animale, a condițiilor de deținere a acestora, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au văzut pe stradă un câine nesupravegheat.
După ce l-au scanat cu ajutorul cititorului de microcipuri și au făcut verificări în Registrul Evidenței Câinilor cu Stăpân, polițiștii au constatat că acel câine aparținea unei familii din Timișoara și era pierdut încă din anul 2022.
Fiind contactați de polițiști, proprietarii au venit imediat din Timișoara, pentru a-și recupera câinele.
Bucuria revederii a fost pe măsură atât pentru stăpâni cât și pentru animal” transmite IPJ Caras Severin.
Autoritățile reamintesc faptul ca patrupedele se identifică prin microcipare în termen de maxim 90 de zile de la fătare, dar în orice caz, înainte de vânzarea sau donarea cu titlu gratuit ori scoaterea în spații publice a acestora.
Neidentificarea câinilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
VĂ RECOMANDĂM ȘI:
Septuagenar din Timișoara, prins băut la volan, de două ori în aceași zi. Bărbatul a fost reținut