Mai puțin de jumătate dintre candidații din Timiș au obținut nota 7 necesară pentru titularizare. Doar doi au luat 10

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Sub 50% dintre candidați au obținut nota minimă 7, iar doar doi profesori au fost notați cu 10.

Sute de profesori din Timiș au aflat astăzi rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2026, examenul care le poate aduce un post stabil în învățământ. Pentru mulți dintre ei, însă, emoțiile sunt departe de a se fi încheiat. Mai puțin de jumătate dintre candidați au obținut cel puțin nota 7, pragul necesar pentru a putea participa la repartizarea pe posturile de titularizare. Doar doi au reușit să obțină nota maximă, 10.

Interesul pentru concurs a fost mai mare decât anul trecut. În această sesiune au fost evaluate 1.484 de lucrări, cu peste 120 mai multe decât în 2025. Dintre acestea, 689 de candidați au obținut cel puțin nota 7, ceea ce înseamnă 46,43% din total. Alți 553 au primit note între 5 și 6,99, care le permit ocuparea unor posturi pe perioadă determinată.

Cele două note de 10 au fost obținute la disciplinele Limba și literatura germană maternă și Învățământ primar în limba română. În cealaltă extremă, un candidat a fost notat cu nota 1, iar alți 241 au obținut note între 1,01 și 4,99. Din fericire, anul acesta nu a fost anulată nicio lucrare.

Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în cursul zilei de astăzi. Rezultatele finale vor fi afișate în 4 august, iar repartizarea candidaților pe posturile didactice va începe din 5 august.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns