Proiectul mult așteptat al Sălii Polivalente din Timișoara, blocat în șantier de mai bine de un deceniu și jumătate, face un nou pas. Astăzi, 31 august, au fost deschise ofertele depuse în cadrul licitației, doi constructori intrând în cursa pentru preluarea lucrărilor.
Urmează etapa de evaluare tehnică și de verificare a documentațiilor, un proces gestionat de o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Universității Politehnica Timișoara, Consiliului Județean Timiș și Primăriei Municipiului Timișoara.
Autoritățile mizează pe o derulare rapidă a procedurilor, obiectivul fiind ca utilajele să revină pe șantier până la sfârșitul acestui an. Odată reluate lucrările, termenul estimat pentru execuție este de 14 luni.
În prezent, stadiul investiției se află la 70%, același procent înregistrat și la semnarea parteneriatului interinstituțional, moment în care Consiliul Județean Timiș a suplimentat finanțarea cu 22 de milioane de lei.
Deși structura principală a clădirii este deja ridicată, viitorul constructor va avea de dus la bun sfârșit lucrări complexe la instalații, finisaje interioare și exterioare, dar și amenajarea drumurilor de acces și a parcărilor.
Investiția are o miză majoră pentru întreaga regiune, fiind primul mare obiectiv de infrastructură realizat printr-un parteneriat între UPT, Consiliul Județean și Primăria Timișoara.















Fraților sunteți foarte vagi pt un cititor care nu e in temă deloc cu sala polivalentă ! Practic nu spuneți nimic despre sală.Unde e ,cine a început cu structura ,ce va cuprinde polivalența asta ,cine va fi proprietarul sau in patrimoniul cui va fi ,cat costa totul cine plătește ,adresa cum vor ajunge oamenii acolo etc etc? Singura treabă pe care o spuneți este că se va continua cu lucrările .Cine licitează cine mai da bani din cei trei…? Slab ,cred că un rezumat și eu puteam sa fac mai bun decât articolul vostru