Scandal într-o primărie din Timiș, unde un bărbat de 32 de ani a fost agresat după ce a venit să discute cu primarul despre o problemă de la școala din localitate. Bărbatul susținea că „pică poarta pe copii la școală”, însă discuția pe care voia să o aibă cu primarul Gigi Murărescu nu a mai avut loc, iar totul s-a terminat cu intervenția polițiștilor.
Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, chiar în prima zi de școală. Bărbatul a intrat în Primăria Ohaba Lungă și a început să filmeze, spunând că vrea să ajungă la primar pentru a-i reclama situația de la școală.
În imaginile ajunse ulterior în mediul online se vede cum acesta ajunge în fața biroului primarului. Gigi Murărescu se afla înăuntru împreună cu un alt bărbat, însă localnicul nu este lăsat să intre. Discuțiile devin tot mai tensionate, iar la un moment dat i se reproșează că face scandal și că îi deranjează pe angajații instituției.
La scurt timp, conflictul escaladează. Bărbatul de 32 de ani este lovit cu pumnii pe holul primăriei și apoi îndepărtat din sediul instituției de doi bărbați. Unul dintre ei este angajat al Primăriei Ohaba Lungă și, potrivit polițiștilor, se afla în concediu de odihnă în momentul incidentului.
Poliția a fost sesizată în jurul orei 10:47 de o femeie, care a anunțat că un bărbat ar fi fost agresat în interiorul primăriei. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit, în urma primelor verificări, că cele sesizate se confirmă.
Anchetatorii spun că bărbatul care filma ar fi fost agresat și scos din instituție de un bărbat de 52 de ani, angajat al primăriei, aflat în concediu de odihnă, precum și de un alt bărbat, de 47 de ani, care se afla în instituție pentru rezolvarea unor probleme.
În urma verificărilor, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe angajatul primăriei, în vârstă de 52 de ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
„În fapt, la data de 7 septembrie 2026, în jurul orei 10:47, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Făget au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în incinta Primăriei din localitatea Ohaba Lungă, un bărbat ar fi fost agresat de către alți doi bărbați.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, respectiv, din primele verificări efectuate, a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 32 de ani, care filma în incinta primăriei, ar fi fost agresat și îndepărtat din incinta instituției de către un bărbat de 52 de ani, angajat al primăriei, aflat în concediu de odihnă, precum și de către un alt bărbat, de 47 de ani, care se afla în incinta instituției pentru rezolvarea unor aspecte”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.










