După ani de accidente, una dintre cele mai periculoase intersecții din Timiș va fi transformată în sens giratoriu

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
2 Min Read
Sursa foto: Pagina de Timiș / DRDP Timișoara a desemnat constructorul pentru amenajarea sensului giratoriu de pe DN6, în Lugoj

Intersecția de pe DN6 din Lugoj, cunoscută pentru accidentele produse de-a lungul anilor și inclusă recent de Poliția Timiș pe lista „punctelor negre” din județ, este tot mai aproape de a fi reamenajată. După ce patru constructori au intrat în cursa pentru contract, DRDP Timișoara l-a desemnat pe cel care va realiza noul sens giratoriu.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a finalizat evaluarea ofertelor depuse pentru amenajarea sensului giratoriu din intersecția dintre DN6, DJ680 și strada Tapiei, din municipiul Lugoj.

Patru constructori și-au disputat contractul, iar în urma evaluării ofertelor au fost desemnate câștigătoare firmele EBENS BLUE BAU SRL și CML.RO SRL, care au depus o ofertă de aproape 3,75 milioane de lei. După emiterea ordinului de începere, lucrările vor avea o durată de execuție de șase luni.

„După finalizarea procesului de evaluare a ofertelor primite, DRDP Timișoara a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări pentru „Amenajare Sens Giratoriu DN 6 km 495+000, județul Timiș”, la intersecția cu strada Tapiei, DJ680, Lugoj. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea EBENS BLUE BAU S.R.L. & CML.RO S.R.L., cu o valoare de 3.747.926,73 lei fără T.V.A. Durata de execuție a lucrărilor, după emiterea ordinului de începere, este de 6 luni”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.

Investiția vizează una dintre intersecțiile considerate cu risc ridicat din județ. Recent, Poliția Timiș a inclus sectorul DN6 din zona Lugojului printre cele nouă „puncte negre”, identificate în urma unei analize a accidentelor produse în ultimii cinci ani.

În primele șase luni al acestui an, 24 de persoane au murit în accidente rutiere în Timiș. Aproape o treime dintre victime și-au pierdut viața într-un singur accident produs pe DN6.

Deocamdată, contractul nu poate fi semnat. Acest lucru va fi posibil după expirarea termenului legal de șapte zile pentru depunerea eventualelor contestații sau, dacă vor exista, după soluționarea acestora.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns