Tânărul de 21 de ani care s-a aruncat ieri de pe clădirea dezafectată a Liceului de Arte din Deva a murit la Spitalul Județean de Urgență Deva, unde fusese transportat de urgență în stare gravă.
Medicii au încercat să îi salveze viața după căderea de la înălțime, însă rănile suferite au fost prea grave. Din nefericire, tânărul a decedat în cursul nopții trecute, pe Secția de Terapie Intensivă a spitalului.
Vă reamintim că totul a început ieri dimineață, când trecătorii l-au observat pe tânăr pe acoperișul unei clădiri dezafectate din Deva și au sunat la 112. În zonă au ajuns rapid polițiști, jandarmi, pompieri, echipaje medicale și negociatori ai IPJ Hunedoara.
Intervenția a fost una extrem de dificilă, deoarece tânărul amenința că se va arunca dacă cineva încerca să se apropie de el. Din acest motiv, salvatorii au fost nevoiți să păstreze distanța și să încerce să îl convingă să renunțe doar prin discuții și tehnici de negociere.
Timp de aproape o oră au avut loc negocieri tensionate, iar la un moment dat tânărul a cerut să vorbească cu doi dintre frații săi. Cei doi au ajuns la fața locului și au încercat să îl convingă să coboare. Într-un moment extrem de tensionat, ar fi reușit chiar să îl prindă, însă acesta s-ar fi smucit din mâinile lor și s-ar fi aruncat în gol.
Din păcate, nu este prima tragedie petrecută în acel loc. În urmă cu doar câteva luni, un alt bărbat s-a aruncat de pe aceeași clădire din Deva și și-a pierdut viața pe loc.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.










