Tânăra a fost observată de agentul de pază de la STPT, care își desfășoară serviciul în apropiere
După ce aseară, puțin înaintea orei 19.00, a fost surprinsă de polițiștii locali facând plajă pe ambarcațiunea Poliției Locale acostată la cheu lângă vaporetto, în zona Catedralei Mitropolitane, tânăra din Arad a fost observată din nou, în această seară, tot în jurul orei 19.00, în apropierea șalupei instituției.
Suparată probabil că bronzatul i-a fost întrerupt cu o seară înainte și că de această data erau mai mulți ochi în zonă, nemaiavând posibilitatea să stea la soare, femeia a aruncat cu un lichid și o lumânare asupra ambarcațiunii. Cel mai probabil lichidul era doar lotiune de plajă pentru că nu mirosea a substanță inflamabilă.
Polițiștii locali s-au deplasat imediat la fața locului și au solicitat, prin intermediul numărului de urgență 112 un echipaj al Ambulanței pentru a fi transportată din nou la Spitalul de pe Str. I. Văcărescu.
Reamintim că aseară aceasta a fost depistată pe șalupa Poliției Locale îmbrăcată sumar, incoerentă și cu substanțe ce păreau a face parte din categoria celor interzise asupra sa. Tânăra a fost predată la Spitalul de pe Văcărescu.
- Trafic restricționat în mai multe zone din Timișoara, din cauza lucrărilor Aquatim și modernizării liniei feroviare
- Pată uriașă de petrol pe Dunăre, la Moldova Nouă. Poluare scăpată de sub control pe zeci de kilometri
- Pericol pe șosele! Un bărbat a fost prins beat și cu permisul anulat la volanul unei mașini
- VIDEO | Bătaie în Complexul Studențesc din Timișoara. Un tânăr a ajuns direct la spital
- VIDEO | Două mașini au fost distruse într-un incendiu. Autoritățile au deschis o anchetă
