Planul primăriei pentru Timișoara anului 2030. Doar o treime dintre călătorii să mai fie făcute cu mașina. FOTO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
3 Min Read
Timișoara își propune ca în 2030 doar o treime dintre călătorii să fie făcute cu mașina

Mai puține drumuri cu mașina și mai mulți timișoreni care aleg transportul public, bicicleta sau mersul pe jos. Așa ar trebui să arate mobilitatea în Timișoara peste patru ani, potrivit planului prezentat de viceprimarul Ruben Lațcău. Ținta administrației este ca, în 2030, doar o treime dintre călătoriile prin oraș să mai fie făcute cu mașina.

O altă treime ar urma să fie reprezentată de deplasările cu transportul public, iar ultima treime de mersul pe jos, cu bicicleta sau cu alte mijloace alternative.

Lațcău a vorbit despre această țintă chiar în ziua în care Timișoara marchează Săptămâna Europeană a Mobilității. Mai multe străzi din centrul orașului au fost închise mașinilor și transformate, temporar, în spații pentru oameni. Pe Podul Mihai Viteazul au fost întinse mese pentru micul dejun, iar în alte zone au loc activități sportive, concerte și momente de dans.

Viceprimarul spune că, pentru a-i convinge pe timișoreni să lase mai des mașina acasă, administrația mizează și pe modernizarea transportului public.

„Am investit 150 de milioane de euro în înlocuirea flotei de transport public și luăm în continuare măsuri ca să facem transportul public mai atractiv”, a transmis Ruben Lațcău.

În ultimii ani, flota de transport public a Timișoarei a fost înnoită cu tramvaie, autobuze și troleibuze, iar administrația spune că investițiile vor continua.

Ținta pentru 2030 înseamnă, practic, o împărțire egală între cele trei variante de deplasare. Din fiecare trei călătorii făcute prin Timișoara, una să fie cu mașina, una cu transportul public, iar una pe jos, cu bicicleta sau prin alte forme de transport alternativ.

Pentru câteva ore, centrul Timișoarei arată deja diferit. Mașinile au făcut loc meselor și scaunelor întinse pe Podul Mihai Viteazul, unde timișorenii au luat micul dejun chiar în mijlocul străzii.

În alte zone din centru, asfaltul s-a transformat în teren de sport. Copiii și adulții au jucat baschet și tenis de masă, în timp ce în alte puncte au avut loc momente de dans și mici concerte.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns