Șoferii care circulă pe DN 69, între Timișoara și Arad, trebuie să se pregătească pentru schimbări în trafic. De mâine, 31 octombrie, circulația va fi deviată pe un drum provizoriu, pe o distanță de aproximativ un kilometru, în zona Mahle. Măsura este necesară pentru continuarea lucrărilor la viitoarea Centură de Vest a Timișoarei, unde se construiește un pasaj peste sensul giratoriu.
Pe noul traseu se va circula în ambele sensuri, astfel încât traficul să nu fie întrerupt pe durata lucrărilor la rampa pasajului. Drumul provizoriu a fost amenajat special pentru această etapă a șantierului, iar deschiderea lui a fost anunțată încă din luna septembrie.
Pasajul este construit de compania NUROL İnşaat și va face legătura între Centura de Nord și viitoarea Centură de Vest a Timișoarei. Practic, șoferii vor putea trece peste sensul giratoriu, fără să mai fie nevoiți să intre în acesta, ceea ce ar trebui să reducă aglomerația din zonă.
Reprezentanții DRDP Timișoara îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu prudență, să respecte indicatoarele și limitele de viteză impuse temporar în zona șantierului.











