Ziua de 1 septembrie s-a transformat într-un coșmar la o creșă din Timișoara, după ce un copil de numai 1 an și 8 luni a murit înecat. Incidentul s-a petrecut în jurul prânzului, în curtea unității de pe Calea Martirilor
Potrivit primelor informații, micuțul se afla împreună cu alți copii într-un spațiu de recreere din apropierea creșei, sub supravegherea personalului. La un moment dat, educatorii au observat dispariția lui. Câteva clipe mai târziu, copilul a fost găsit în iazul ornamental amenajat în curte.
Echipajele de salvare au intervenit rapid și au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, viața băiețelului nu a mai putut fi salvată.
,,La data de 1 septembrie 2025, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Martirilor, din Timișoara, într-un iaz ornamental, se află un minor înecat. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de un băiețel de 1 an și 8 luni, care fusese scos pentru recreere, într-un spațiu amenajat, în aer liber, din proximitatea grădiniței, împreună cu ceilalți copii, iar după un timp a fost constatată lipsa acestuia. Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului” transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În continuare se efectuează verificări și cu privire la supravegherea copiilor.
UPDATE. Poziția ISJ Timiș
,,Incidentul nu s-a petrecut în grupele de antepreșcolar ale județului Timiș. Este posibil să fie un club neautorizat, care nu face parte din sistemul de învățământul”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.
UPDATE II. Arest
Educatoarea creșei unde s-a înecat un copil de un an și 8 luni, a fost reținută 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.