A venit și ultima zi din mandatul primarului Dominic Fritz. După ce timp de o lună a prezentat zilnic realizările din ultimii șase ani sub genericul „festivalul faptelor bune”, edilul a marcat finalul mandatului vorbind despre marile proiecte lăsate în lucru pentru viitorul Timișoarei.
Plecarea din fruntea municipalității vine înainte de termen. Deși fusese reales în 2024 și mai avea jumătate din cel de-al doilea mandat, mandatul său încetează ca urmare a aplicării noii legi a integrității. Noile prevederi îi vizează pe aleșii găsiți în stare de incompatibilitate sau conflict de interese în urma unor decizii definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Începând de mâine, atribuțiile de primar vor fi preluate în regim interimar de unul dintre viceprimari.
Mesajul de despărțire al edilului a pus accentul pe continuitatea dezvoltării urbane și pe investițiile gândite pe termen lung.
„Timișoara de mâine o construim de azi. Pentru generațiile ce vin. Dincolo de cicluri electorale. Fără să conteze cine taie panglica”, precizează edilul.
Printre inițiativele majore lăsate în stadiu de proiect se numără implementarea trenului metropolitan. O investiție gândită să conecteze rapid zona Aeroportului cu sudul și sud-estul orașului prin refolosirea infrastructurii feroviare existente.
„Avem acordul Ministerului Transportului, ca să grăbim lucrurile am preluat noi elaborarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu, atât pe terenurile aflate în proprietatea municipalității, cât și pe cele administrate de CFR. E un proiect cu bătaie lungă care va transforma radical modul de deplasare și care deschide noi oportunități de dezvoltare a orașului”, adaugă Fritz.
O altă schimbare majoră pregătită pentru viitor vizează reconfigurarea completă a Pieței Victoriei, plecând de la cel mai mare concurs de arhitectură organizat vreodată în oraș, astfel încât zona centrală să capete un aspect modern, adaptat secolului XXI.
„Vom reconecta Catedrala Ortodoxă de restul Pieței. În loc de umbrele pe terase vom avea copaci care dau umbră, iar dinspre castelul Huniade se va deschide un larg și primitor subpasaj. Suntem în ultimele etape ale proiectului tehnic și a autorizației de construire”, transmite Dominic Fritz.
În domeniul serviciilor medicale, administrația a pus bazele unui proiect de spital municipal, gândit sub un format financiar inovator realizat în parteneriat internațional cu IFC, divizia Băncii Mondiale.
„Vom selecta o firmă cu experiență în construirea și dotarea de spitale, pe baza unei licitații internaționale. Firma se ocupă pe banii ei de construcția și dotarea spitalului și noi vom plăti prima tranșă de bani în momentul în care primim cheia spitalului. Asta ne scapă de riscul tergiversării șantierului, de lucrări suplimentare, noi licitații. E un model de parteneriat public privat care funcționează cu succes de mulți ani în toată lumea, iar noi facem o muncă de pionierat pentru România”, susține primarul Timișoarei.
Planurile de viitor vizează și modernizarea sistemului de termoficare prin accesarea unor resurse energetice alternative, în colaborare cu OMV Petrom, pentru a extrage căldură curată de la adâncimi mari.
„Este un ciclu aproape etern, iar, odată făcută investiția, este și o sursă de energie foarte ieftină. Va fi primul proiect de acest fel din România și doar al doilea din Europa”, conchide Fritz.
Edilul pentru încă o zi și-a încheiat mesajul cu un îndemn adresat locuitorilor, „Avem treabă, Timișoara. Înainte, împreună”.











