Trei persoane reținute, cantități semnificative de droguri confiscate și măsuri preventive dispuse de Tribunalul Arad în urma unei anchete D.I.I.C.O.T.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au destructurat o rețea de trafic de droguri care opera în județul Arad. Trei persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 44 de ani, sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, una dintre acestea fiind acuzată suplimentar de distrugerea probelor și punerea la dispoziție a locuinței personale pentru consum de droguri.
În urma unei anchete ce s-a derulat în perioada octombrie-decembrie 2024, s-a stabilit că un bărbat de 26 de ani ar fi vândut în mod repetat droguri consumatorilor din Arad, sumele tranzacționate variind între 350 și 700 de lei. Acesta ar fi oferit gratuit substanțe interzise unei alte persoane de 23 de ani, care ulterior le-ar fi revândut sau distribuit spre consum, inclusiv în propria locuință.
Descoperiri șocante în timpul perchezițiilor
La domiciliile suspecților, autoritățile au descoperit aproximativ 75 de grame de MDMA, 30 de grame de cristal (droguri de mare risc), canabis, peste 80 de comprimate ce conțineau substanțe active precum alprazolam și lorazepam, precum și instrumente utilizate pentru consumul de droguri. În locuința celui mai tânăr dintre suspecți au fost găsite mai multe persoane care consumau droguri puse la dispoziție de acesta.
Pentru a elimina dovezile, suspectul de 23 de ani a încercat să arunce mai multe grame de cristal, însă acestea au fost recuperate de anchetatori.
Măsuri drastice. Arestări și rețineri
În data de 20 ianuarie, procurorii au dispus reținerea celor trei persoane pentru 24 de ore. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a emis ulterior un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru suspectul de 26 de ani și măsura arestului la domiciliu pentru tânărul de 23 de ani.