Clădirea Consiliului Județean Timiș din Timișoara a fost iluminată în albastru în seara de 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.
Acțiunea a fost realizată la invitația Asociația Help Autism, organizație care sprijină copiii, tinerii și adulții cu autism.
Albastrul este culoarea simbol a zilei autismului, fiind asociat cu solidaritatea, înțelegerea și susținerea persoanelor diagnosticate.
Reprezentanții CJ Timiș transmit că gestul are rolul de a atrage atenția asupra importanței incluziunii și a sprijinului pentru persoanele cu autism și familiile acestora.
Totodată, este o zi dedicată egalității de șanse, atât în educație, cât și în societate, dar și un prilej de a încuraja mai multă înțelegere și deschidere față de persoanele cu autism.
Ziua de 2 aprilie a fost stabilită de ONU pentru a atrage atenția asupra autismului la nivel global.










