Botezul care a adunat sute de invitați și numeroși lideri PSD la Timișoara nu a fost prima petrecere de asemenea amploare, susține Alfred Simonis. După valul de critici provocat de eveniment, președintele Consiliului Județean Timiș a declarat că a organizat petreceri asemănătoare și pentru ceilalți doi copii ai săi, dar și la nuntă. Diferența, spune acesta, este că evenimentele anterioare nu au atras atenția presei.
Controversele din jurul botezului au revenit în discuție în cadrul conferinței de presă de astăzi, 10 noiembrie. Petrecerea, organizată la sfârșitul lunii octombrie, a adunat nume importante din PSD, printre care Sorin Grindeanu, nașul copilului, și fostul premier Marcel Ciolacu. La eveniment a cântat și artistul italian Al Bano, iar imaginile cu ținutele luxoase ale unor invitați au provocat numeroase reacții în spațiul public.
„Am organizat trei botezuri și o nuntă, toate cu 400-500 de oameni, în mare măsură aceiași oameni care au fost și la acest eveniment. E adevărat, celelalte n-au atras interesul presei”, a declarat Alfred Simonis.
Președintele CJ Timiș a insistat că botezul a fost un eveniment intim de familie, organizat pentru a sărbători creștinarea celui mai mic dintre cei trei băieți ai săi. Acesta a criticat felul în care petrecerea a fost prezentată public și reacțiile pe care le-a stârnit.
„Îmi doresc ca băiețelul meu să rămână după această petrecere în cinstea sa, după creștinarea sa, pentru că s-a demonizat, satanizat, dacă doriți, o petrecere care avea la bază un botez”, a precizat Simonis.
Președintele CJ Timiș a comentat și discuțiile despre ținutele și accesoriile scumpe purtate de unii invitați. Acesta a făcut trimitere la obiceiurile din Banat, unde, spune el, oamenii se pregătesc pentru astfel de evenimente și încearcă să își primească oaspeții cât mai bine.
„Omul vine cu ce are mai bun pe el la o petrecere, așa, în Banat. Și gazda încearcă să-l facă să se simtă cât mai bine pe cel care vine. Dar în niciun caz nu-i treaba gazdei cum vine și cine vine, în ce fel vine invitat la o petrecere”, a explicat Alfred Simonis.











