Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș și secretarul general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, vine cu clarificări după ce declarațiile sale despre continuarea colaborării cu PSD la nivelul administrației județene au fost interpretate drept o abatere de la linia politică a partidului. Liberalul susține că nu a contestat decizia conducerii naționale privind trecerea PNL în opoziție și spune că poziționarea organizației din Timiș va respecta noua strategie politică.
Popoviciu explică faptul că declarația sa privind menținerea alianței PNL-PSD s-a referit strict la funcția obținută de liberali în urma alegerilor locale din 2024, de la care, în opinia sa, partidul nu are niciun motiv să renunțe.
„Când am spus că alianța PNL-PSD nu trebuie ruptă, m-am referit strict la faptul că PNL nu are niciun motiv să renunțe la o funcție obținută în urma alegerilor locale din 2024”, a transmis Alin Popoviciu.
Secretarul general al PNL Timiș afirmă că înțelege și susține decizia partidului de a intra în opoziție la nivel național și că organizația județeană se va alinia acestei hotărâri, inclusiv prin deschiderea unor noi canale de dialog cu formațiunile de dreapta.
„Am înțeles și respect hotărârea partidului de a trece în opoziție. O susțin și voi munci pentru aplicarea ei. Am spus-o și o repet! Cine nu poate să ajute, măcar să nu încurce”, a punctat liberalul.
Alin Popoviciu respinge acuzațiile privind lipsa de loialitate față de partid și face distincția între colaborarea administrativă în interesul județului și compromisurile politice.
„Sunt liberal, îmi asum linia partidului și nu am nevoie de lecții despre loialitate! Munca administrativă în interesul județului Timiș nu înseamnă compromis politic și nici abatere de la deciziile PNL”, a mai transmis vicepreședintele CJ Timiș.











