Scene incredibile, în această dimineață, în Arad, unde o ambulanță chemată să intervină la un caz medical a rămas împotmolită după ce pavajul din zona unei fântâni arteziene s-a surpat sub greutatea autospecialei. Un alt echipaj a fost trimis pentru a prelua pacientul.
Scenele s-au petrecut pe Aleea Borsec din cartierul Micălaca, unde un echipaj medical a fost solicitat printr-un apel la 112 pentru un bărbat de 65 de ani care ar fi suferit o criză de epilepsie și era căzut în apropierea piațetei.
Pentru a ajunge cât mai aproape de pacient, ambulanța a intrat pe zona pavată din jurul fântânii arteziene. La scurt timp însă, dalele au cedat, iar autospeciala a rămas blocată chiar în zona instalației fântânii.
Între timp, un alt echipaj a ajuns la fața locului pentru a prelua pacientul, iar ambulanța rămasă blocată a trebuit scoasă cu mare grijă pentru a nu avaria instalația fântânii arteziene. Reprezentanții Primăriei Arad au fost solicitați inclusiv să oprească pornirea automată a fântânii, programată în cursul dimineții.
Incidentul amintește de un caz asemănător petrecut în urmă cu doi ani în Piața Catedralei din Arad, când o altă autospecială a rămas blocată în zona unei fântâni recent amenajate.



