Mai mulți saci cu gunoaie, aruncați la marginea unei străzi din Timișoara, i-au adus unei femei o amendă de 45.000 de lei. Când a fost luată la întrebări de polițiștii locali, aceasta a încercat să se justifice. „Nu am știut că nu am voie să le arunc acolo, mai erau și alte resturi”, le-a spus femeia. Este doar unul dintre cazurile descoperite în ultima lună, perioadă în care polițiștii locali au aplicat 42 de sancțiuni, în valoare totală de 131.750 de lei, pentru nereguli privind abandonarea deșeurilor și protecția mediului.
Totul s-a întâmplat la intersecția străzilor Albăstrelelor și Delinești. Femeia lăsase acolo mai mulți saci cu resturi menajere, materiale reciclabile și haine, într-un loc în care erau deja aruncate și alte gunoaie. Polițiștii locali au identificat-o și au sancționat-o pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public.
Și în alte cartiere din Timișoara au fost găsite grămezi de gunoaie, aruncate pe străzi, pe terenuri virane sau în spațiile publice. Unele dintre cele mai mari mormane de deșeuri au fost descoperite pe străzile Lisabona, Câmpului, Martir Claudiu Vârcuș, Constructorilor, Calea Martirilor și Aurel Păunescu Podeanu, dar și la intersecția străzilor Viorelelor și Lalelelor.
Pe lângă amenzi, polițiștii locali au afișat 818 notificări la blocuri și case, pentru a-i informa pe locuitori despre sancțiunile pe care le riscă și despre posibilitățile de colectare gratuită a deșeurilor.
Timișorenii pot duce la centrele de colectare Retim mobilier vechi, deșeuri vegetale și alte obiecte voluminoase, dar și resturi din construcții și demolări sau polistiren provenit din ambalaje. Acestea pot fi predate gratuit, în condițiile stabilite pentru fiecare categorie.
Poliția Locală Timișoara anunță că verificările vor continua, iar cei care abandonează gunoaie pe domeniul public riscă amenzi considerabile.















