Evenimentul educativ desfășurat la Muzeul Apei din Timișoara i-a adus împreună pe tineri, profesori și personalități locale, într-o celebrare a valorilor autentice, a muzicii și a modelelor inspiraționale, avându-l ca invitat special pe Cristian Rudic, directorul Operei Naționale Române.
Muzeul Apei din Timișoara a găzduit cea de-a VII-a ediție a activității educative „Apă cu Model”, un proiect inițiat și susținut de Aquatim, în parteneriat cu Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.
Evenimentul are ca obiectiv promovarea unor modele autentice de viață și carieră în rândul tinerilor, inspirându-se din personalitatea inginerului Stan Vidrighin, pionier al sistemului de alimentare cu apă și canalizare al orașului Timișoara. Activitatea își propune să ofere liceenilor nu doar informații, ci mai ales repere clare de orientare profesională și dezvoltare personală, prin întâlniri cu personalități remarcabile din comunitatea locală.
Cristian Rudic, o lecție de viață pe scena realității artistice
Invitatul special al acestei ediții a fost Cristian Rudic, directorul general al Operei Naționale Române din Timișoara, care a oferit un discurs sincer și inspirațional despre ce înseamnă cu adevărat drumul unui artist liric.
În fața liceenilor și profesorilor prezenți de la Liceul de Artă „Ion Vidu”, Liceul Tehnologic „Azur” și Liceul Sportiv „Banatul”, Cristian Rudic a vorbit deschis despre provocările carierei muzicale: „Este un drum care cere dedicație totală, presupune foarte multă muncă, fără a oferi garanția succesului. Pe primul loc în viața unui artist este scena – toate celelalte aspecte personale devin secundare.”
Mesajele sale au atins teme precum autenticitatea, perseverența, stima de sine și importanța publicului ca judecător suprem al muncii artistului. De asemenea, el a încurajat tinerii să se deschidă către viața spirituală și culturală a Timișoarei, punând accent pe rolul fundamental al operei și al filarmonicii în formarea unui orizont artistic complex.
Muzică live,emoție și excelență artistică
Un moment de înaltă ținută artistică a fost oferit de eleva Ilinca Andronachi, din clasa a XII-a la Liceul de Artă „Ion Vidu”, care a interpretat, sub coordonarea profesorului Ovidiu Ciucuriță și acompaniată la pian de prof. Simona Mustețiu, un program muzical de excepție:
Recitativul „Giunse alfin il momento” și aria Suzannei din opera „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart
Liedul „Die Lotosblume” de Robert Schumann
Interpretarea Ilincăi a demonstrat nu doar talent, ci și o maturitate artistică remarcabilă, fiind primită cu aplauze calde de către public.
Valori pentru o viață întreagă
Pe parcursul întâlnirii, au fost aduse în discuție valori esențiale: dragostea și respectul, eleganța ca atitudine, bunul simț ca trăsătură înnăscută, toate fiind puse în oglindă cu vocea și amprenta – unice pentru fiecare individ.
Un mesaj memorabil transmis de Cristian Rudic către tinerii prezenți a fost celebra expresie în latină:
„Per aspera ad astra” – Prin greutăți spre stele.
Aceasta a întărit ideea că împlinirea unui scop important nu se atinge decât prin muncă, perseverență și depășirea obstacolelor.
Încheiere și recunoștință
Activitatea s-a încheiat cu un tur ghidat al Muzeului Apei, oferind participanților ocazia de a înțelege mai bine istoria și complexitatea rețelei de alimentare cu apă a orașului.
Aquatim mulțumește tuturor celor care au fost parte din această ediție: invitatorilor, elevilor, profesorilor, partenerilor și, în mod special, domnului Cristian Rudic, pentru implicarea sa generoasă și profundă în formarea spirituală a noii generații.