Metoda „Accidentul” în vestul țării. Bătrâni lăsați fără sume mari de doi suspecți din Arad și Timiș. VIDEO

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
2 Min Read

Un bărbat de 38 de ani din județul Arad și o tânără de 26 de ani din Timiș au fost reținuți de polițiștii din Hunedoara, fiind bănuiți că au înșelat mai mulți bătrâni prin metoda „accidentul”. Aceștia au fost identificați și introduși în arest după ce, în data de 10 mai, au reușit să obțină sume impresionante de bani de la două femei în vârstă, profitând de panica acestora.

Prima victimă, o femeie de 75 de ani, a fost contactată pe telefonul fix de un individ care s-a dat drept nepotul ei. Acesta i-a cerut disperat ajutorul, susținând că a provocat un accident grav și are nevoie urgent de o intervenție medicală costisitoare. Bătrâna a crezut povestea și a înmânat 40.000 de lei unui bărbat care s-a prezentat la ușa ei imediat după apelul telefonic.

Câteva ore mai târziu, o altă femeie, în vârstă de 81 de ani, a căzut în aceeași capcană. De data aceasta, o voce feminină s-a recomandat la telefon ca fiind fiica ei, victima unui accident rutier grav. Sub pretextul că are nevoie de bani pentru tratament, escrocii au convins-o pe bătrână să predea unui complice suma de 10.000 de dolari.

În urma investigațiilor, polițiștii i-au găsit pe cei doi suspecți, care sunt acum cercetați penal pentru înșelăciune, fiind reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns