Doi tineri de 16 ani au fost reținuți după ce au furat un autoturism în Simeria și au plecat fără să achite combustibilul. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările faptei
O noapte liniștită în Simeria s-a transformat într-o poveste care ar putea fi desprinsă din filmele de acțiune.
Citește și: A fost găsit și cel de-al șaptelea suspect al dosarului ce vizează agresiunea sexuală față de patru minori de 14 ani, în județul Timiș
Poliția a fost sesizată în jurul orei 23:05 de un bărbat care a observat doi tineri care alimentau un autoturism la o benzinărie și au plecat fără să plătească combustibilul. La prima vedere părea un incident minor, dar verificările au scos la iveală ceva mult mai grav.
Proprietarul mașinii a declarat că autoturismul i-a fost furat chiar din fața casei, unde era parcat, neasigurat și cu cheile în contact. Mașina a fost găsită abandonată pe un teren viran din comuna Turdaș.
Cei doi adolescenți, ambii de 16 ani, care locuiesc fără forme legale în comuna Turdaș, au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. Unul dintre ei este cercetat pentru furt calificat, furt în scop de folosință și conducere fără permis. Celălalt pentru complicitate la aceste infracțiuni.
Pentru cei doi tineri, aventura de o noapte s-a încheiat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„Inspectoratul de Poliție Județean recomandă cetățenilor măsuri simple, dar eficiente, pentru prevenirea furturilor de autovehicule și a altor fapte similare: nu lăsați autoturismul neasigurat, nici măcar pentru perioade scurte de timp, nu lăsați cheile în contact sau în interiorul vehiculului, chiar dacă părăsiți mașina pentru câteva minute, parcați autoturismul în locuri iluminate și, pe cât posibil, supravegheate video, activați sistemele de alarmă și alte dispozitive antifurt atunci când părăsiți vehiculul, nu lăsați documentele mașinii în interiorul acesteia, sesizați de îndată Poliția dacă observați persoane sau comportamente suspecte în zona în care locuiți.
Adoptarea unor măsuri minime de siguranță poate reduce considerabil riscul de a deveni victimă a unor astfel de infracțiuni”, transmite IPJ Hunedoara.