Descinderi de amploare, în această dimineață, în județele Hunedoara, Arad și Dolj, dar și în Capitală, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare, dar și răspândirea mesajelor rasiste, xenofobe și antisemite. Mascații au descins în mai multe locații, iar polițiștii au pus în aplicare cinci mandate de percheziție și tot atâtea mandate pentru aducerea unor persoane la audieri.
Cercetările vizează și promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității sau crime de război, precum și răspândirea în public a ideilor antisemite. Anchetatorii verifică și posibile fapte legate de folosirea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mai multe probe, care urmează să fie analizate. Cinci persoane au fost vizate de mandate de aducere, pentru a fi audiate de anchetatori.
Perchezițiile au avut loc în cadrul Operațiunii „Jupiter”, desfășurată la nivel național. Polițiștii încearcă să stabilească cine s-ar fi ocupat de fabricarea, vânzarea sau răspândirea unor simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, dar și cine le-ar fi folosit în public.
Cercetările continuă pentru a stabili ce fapte au fost comise și care a fost implicarea fiecărei persoane.
„În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat mijloace materiale de probă, care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cercetările vizează mai multe infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare, respectiv infracțiuni de confecționare, vânzare, răspândire sau deținere în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, infracțiuni de utilizare în public a unor astfel de simboluri, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității sau crime de război ori care au făcut parte din conducerea unor organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
De asemenea, ancheta vizează promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.











