Șantierul de la pasajul Slavici-Polonă din Timișoara avansează. La momentul de față, constructorul a început să pună bazele noii structuri prin forarea piloților de susținere. Lucrările se desfășoară momentan în lateralul drumului pentru ca șoferii să poată circula fără probleme.
„Echipele sunt deja pe teren și lucrează la noul pasaj Slavici-Polonă. Spre deosebire de Podul Muncii, aici nu am început cu demolarea pasajului existent. Construim mai întâi fundațiile noului pasaj, în lateralele celui actual, astfel încât traficul să poată continua. Abia după ce finalizăm această etapă vom demola pasajul existent și vom ridica unul nou, de la zero”, transmite primarul Dominic Fritz.
Pe rampa dinspre strada Polonă spre strada Ovidiu Cotruș s-au încheiat lucrările de pământ și au început pregătirile pentru forarea piloților. O etapă similară este în desfășurare și pe rampa dinspre strada Ovidiu Cotruș. În același timp, pe străzile Ovidiu Cotruș și Wilhelm Tell se lucrează la fundațiile pentru noile parapete, după ce vechile elemente au fost demontate pentru siguranța șantierului.
Investiția primăriei presupune refacerea completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, alături de modernizarea străzilor Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Practic, vor fi reconstruite trei pasaje diferite, cel de peste calea ferată de pe strada Ovidiu Cotruș, cel de la încrucișarea spre Utvin și pasajul peste linia ferată dezafectată de pe strada Wilhelm Tell, astfel vor fi reabilitați în total circa 1,5 kilometri de drum.
Pe lângă carosabilul nou, șantierul cuprinde pregătirea liniilor de tramvai pentru o viitoare conexiune de transport public, amenajarea de piste pentru biciclete, rețele noi de canalizare pentru ploi și iluminat public modern, dar și trotuare și borduri refăcute.
Valoarea totală a contractului se ridică la peste 49 de milioane de lei, fără TVA, bani alocați integral din bugetul local. De lucrări se ocupă o asociere de firme formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.













