Polițiștii au fost puși în alertă, ieri, după ce un obiect suspect a fost descoperit pe peretele unui tunel feroviar din Hunedoara. Circulația trenurilor între Simeria și Orăștie a fost oprită temporar, iar după verificări oamenii legii au aflat că obiectul care ridicase atâtea semne de întrebare era, de fapt, un „proiect artistic”.
Totul s-a întâmplat în tunelul Turdaș. Pe unul dintre pereți fusese prins un ansamblu format din mai multe tuburi de spray, un graffiti verde realizat în relief și un cablu negru gros care înconjura întreaga construcție. Aspectul lui a fost suficient de suspect încât circulația pe magistrala 200 să fie oprită până când zona a fost verificată.
Obiectul a fost ridicat de personalul specializat, iar polițiștii au început să caute persoana care îl amplasase acolo. Au ajuns la suspect, un bărbat de 31 de ani din Petroșani, care le-a spus că instalația era, de fapt, un „proiect artistic”. Explicația nu l-a scăpat însă de probleme.
Pentru că și-a ales drept loc de „expunere” un tunel feroviar și a dus la oprirea trenurilor, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugerea sau semnalizarea falsă. Cercetările continuă pentru a se stabili exact în ce împrejurări a fost amplasat obiectul și ce consecințe a avut asupra circulației feroviare.
Polițiștii atrag atenția că infrastructura feroviară nu este locul potrivit pentru astfel de „proiecte”, iar orice activitate de acest fel trebuie făcută doar cu respectarea regulilor și cu aprobările necesare.
„La data de 23 august 2026, în jurul orei 14:40, circulația feroviară a fost închisă temporar pe magistrala 200, la kilometrul CFR 456+400, între stațiile Simeria și Orăștie, în zona localității Turdaș, după ce a fost semnalată prezența unui obiect artizanal considerat suspect, amplasat pe peretele tunelului Turdaș.
După ridicarea obiectului de către personalul specializat, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat activități investigative, în urma cărora au identificat persoana care ar fi amplasat obiectul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Petroșani.
În cadrul verificărilor, acesta a precizat că obiectul ar reprezenta un „proiect artistic”. Având în vedere locul în care a fost amplasat și impactul asupra siguranței circulației feroviare, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugerea sau semnalizarea falsă”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.










