Parcarea de la Spitalul Județean, lăsată pe avarii. Alfred Simonis: ,,A trecut aproape o lună de când am trimis către Primăria Municipiului Timișoara documente oficiale”

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
4 Min Read
Conflict pe tema parcării de la Spitalul Județean Timișoara: Alfred Simonis acuză Primăria că întârzie transferul terenului de la Casa Tineretului.

Scandalul despre locația unei posibile viitoare parcări în apropierea Spitalului Județean revine în atenția publică. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, lansează o săgeată către Primăria Municipiului Timișoara, acuzând că răspunsul la solicitările legate de construirea noii parcări întârzie.

Conflictul mocnit dintre cele două instituții pe marginea acestui proiect pare să fi reizbucnit. Simonis amintește că a trecut aproape o lună de când a trimis documentele oficiale prin care Consiliul Județean își asumă construirea unei mari parcări pe terenul propus de Primărie, situat între Casa Tineretului și McDonald’s, însă un răspuns concret încă nu a venit.

„A trecut aproape o lună de când am trimis către Primăria Municipiului Timișoara documente oficiale privind terenul din proximitatea Spitalului Județean, mai exact între Casa Tineretului și McDonald’s, pe care noi, cei de la Consiliul Județean, să construim o mare parcare. O lună! Și răspunsul întârzie să apară…”, transmite Alfred Simonis.

Cu această ocazie, liderul CJ Timiș a readus în discuție și o altă propunere făcută anterior municipalității, amintind de oferta de 5 hectare de teren în afara Timișoarei pe care Primăria ar fi putut-o folosi pentru a muta jocurile de noroc, în loc să aleagă zona străzii Sulina.

,,De ce întârzie acesta? Probabil conducerea Primăriei Municipiului Timișoara are alte priorități, iar una dintre ele este foarte vizibilă în ultimele zile: îmbogățirea unor privați care dețin terenuri pe Strada Sulina, unde vor să mute sălile de jocuri de noroc, iar prețurile din zonă vor exploda. Parcarea atât de necesară pacienților, medicilor și aparținătorilor? Mai poate să aștepte”, a transmis președintele CJ Timiș.

Replica municipalității nu a întârziat să apară.

,,Primăria Municipiului Timișoara a sprijinit proiectul Consiliului Județean Timiș încă din prima zi. Am identificat rapid terenuri care permit realizarea unei parcări de mari dimensiuni, atât în subteran, cât și suprateran, tocmai pentru a accelera investiția. În plus, am emis certificatele de urbanism necesare în mai puțin de o săptămână. Totodată, răspunsul la care face referire președintele CJT, Alfred Simonis, este redactat și va fi transmis oficial. Presiunea asupra locurilor de parcare în apropierea spitalelor mari este o provocare în toate orașele mari, tocmai de aceea municipalitatea a acționat rapid pentru a sprijini această investiție și rămâne în continuare deschisă colaborării instituționale”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

Reamintim că acest subiect a creat numeroase tensiuni și un șir de replici între cele două instituții. Inițial, Consiliul Județean a dorit construirea parcării subterane în zona pieței volante, între benzinăria MOL și până la Casa Tineretului, unde există deja un parc, însă Primăria Timișoara a respins varianta argumentând că Planul Urbanistic Zonal și legislația privind spațiile verzi nu permit o astfel de construcție acolo.

În cele din urmă, după ce municipalitatea a venit cu propuneri alternative, Consiliul Județean Timiș a acceptat varianta dinspre Casa Tineretului și a cerut oficial transferul terenului pentru a putea demara investiția.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns