„Specialii” din toată țara protestează împotriva reformei pensiilor. Cum este afectat județul Timiș

3 Min Read
Foto: Shutterstock

Protestele magistraților se extind în toată țara. Activitatea acestora se suspendă până la retragerea proiectului privind reforma pensiilor speciale

Judecătorii și procurorii din mai multe instanțe din România și-au suspendat activitatea ca formă de protest față de proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraților. Conform informațiilor oficiale, suspendarea va fi menținută până la retragerea proiectului.

Protestele au fost decise în adunările generale desfășurate la curțile de apel din București, Alba Iulia, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Timișoara și Târgu Mureș.

Conform Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), toate cele 16 curți de apel au cerut celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgență a proiectului privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților și încetarea campaniei considerate agresive împotriva autorității judiciare. CSM a avertizat că proiectul afectează grav statul de drept și drepturile cetățenilor.

„Astăzi, 26.08.2025, în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor de la nivelul curților de apel, toate cele 16 curți de apel au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor și încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă.

În acest context s-a hotărât ca, începând cu data de 27.08.2025, activitatea să se desfășoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menționat”, a transmis Consiliul Superior al Magistraturii.

Ce prevede proiectul Guvernului

  • Vârsta standard de pensionare pentru magistrați va fi 65 de ani, egală cu cea din sistemul public de pensii.
  • Pensionarea anticipată va fi permisă doar după 35 de ani de vechime, cu aplicarea unei penalizări anuale de 2% dacă magistrații nu îndeplinesc și criteriul vârstei.
  • Pensia nu va putea depăși 70% din venitul net al ultimei luni înainte de pensionare.
  • Proiectul ar urma să fie adoptat până la 1 octombrie 2025, dată la care ar urma să intre în vigoare.

Citește: Daniel David recunoaște că a luat „măsuri nepopulare” și speră revenirea la fondul de burse anterior, dar momentan „nu avem bani”

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns