Muncitorii avansează pe șantierul de la Pasajul Slavici-Polonă din Timișoara. Acum se lucrează la rampele de urcare și la porțiunile care trec peste calea ferată. Primăria a pornit acest șantier pentru a reface complet o zonă care se degradase, podul fiind vital pentru legătura dintre Utvin, zona Polonă și restul orașului.
Până în prezent, muncitorii au finalizat o serie de pași importanți. Au nivelat terasamentele, au forat o mare parte dintre piloți și au ridicat o parte din zidurile de sprijin și fundațiile noilor pasaje. Pe rampe, lucrările de extindere și consolidare a drumurilor au ajuns la un stadiu de aproximativ 80%.
Forajele pentru susținere sunt gata pe două rampe, iar pe a treia urmează să fie forați încă 14 stâlpi. În paralel, echipele pregătesc armăturile pentru etapa următoare și au ridicat ziduri de sprijin pe strada Polonă, pe strada Wilhelm Tell și pe rampele din zona Ovidiu Cotruș.
La cele două pasaje care vor trece peste calea ferată, stadiul forajelor a ajuns la aproximativ 75%. Pentru ca șantierul să poată înainta, constructorii au scos vechile elemente din zonă, parapetele, stâlpii și cablurile de iluminat vechi, dar și șina de tramvai.
Proiectul transformă pasajul într-o legătură directă între strada Ovidiu Cotruș și zona Freidorf-Calea Șagului, pe deasupra căii ferate. Podul va fi lărgit, astfel încât șoferii nu se vor mai înghesui. Aceștia vor circula pe câte două benzi pe sens în zona străzii Ovidiu Cotruș, ceea ce va fluidiza traficul din zonă.
Șantierul a început în vară și face parte din planul Primăriei de a moderniza străzile vechi și de a lega mai bine cartierele. Valoarea totală a contractului este de peste 49 de milioane de lei, fără TVA, bani alocați din bugetul local. De lucrări se ocupă o asociere formată din firmele Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.













