Sute de elevi din Timiș speră la note mai mari la Evaluarea Națională. Au fost depuse peste 600 de contestații

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read

Sute de absolvenți de gimnaziu din Timiș au decis să își încerce șansa la contestații după ce au aflat rezultatele la Evaluarea Națională. Mulți speră că reevaluarea lucrărilor le va aduce câteva sutimi în plus, care le pot crește șansele de a ajunge la liceul dorit.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, au fost depuse 606 contestații. Cele mai multe, 385, vizează proba la Limba și literatura română, urmate de 211 la Matematică și 10 la Limba și literatura maternă.

În județul Timiș, la Evaluarea Națională s-au înscris 5.210 elevi, iar 5.068 au fost prezenți la toate probele examenului. Dintre aceștia, 4.026 au obținut medii peste 5, ceea ce înseamnă un procent de promovare de 79,43%. Totodată, rezultatele înainte de soluționarea contestațiilor arată că niciun elev din județ nu a încheiat examenul cu media 10.

Anul acesta, pentru al doilea an consecutiv, elevii au avut posibilitatea să își vizualizeze lucrările înainte de a decide dacă depun sau nu contestație. Vizualizarea lucrării nu a fost însă obligatorie pentru solicitarea recorectării, iar cei care au ales să conteste nota au fost informați că aceasta poate fi modificată atât în plus, cât și în minus, în urma reevaluării.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 8 iulie, iar abia după aceea va începe etapa admiterii la liceu. Între 13 și 20 iulie, absolvenții vor completa fișele de înscriere, iar repartizarea computerizată este programată pentru 22 iulie.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns