Scandal din gelozie, în plină stradă, în Hunedoara. O tânără, agresată și amenințată de fostul concubin

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Tânără agresată și amenințată de fostul concubin în Lupeni

Agresiune în plină stradă, la Lupeni, după ce un tânăr de 26 de ani și-ar fi întâlnit fosta iubită pe un bulevard din oraș. Pe fondul geloziei, acesta ar fi început să o amenințe și să o lovească, iar în timpul scandalului i-ar fi distrus și telefonul.

Totul s-a întâmplat în toiul nopții. Când situația a degenerat, tânăra de 20 de ani a cerut imediat ajutor și a sunat la 112. Apelul a fost făcut în jurul orei 00:40, iar polițiștii au intervenit la fața locului.

Din verificări a reieșit că cei doi se aflau pe un bulevard din Lupeni când între ei ar fi izbucnit conflictul. Bărbatul ar fi agresat-o, ar fi amenințat-o și i-ar fi distrus telefonul mobil.

Polițiștii au considerat că tânăra se afla într-o situație de risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile. Bărbatul trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de fosta iubită și de locuința acesteia.

După ce au strâns probele, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru violență în familie, distrugere și amenințare, iar ancheta continuă pentru stabilirea măsurilor care vor fi luate în cazul său.

„Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 13 august a.c., în jurul orei 00:40, prin SNUAU 112, de o femeie cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de fostul concubin.

Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce se aflau pe un bulevard din municipiu, pe fondul geloziei, bărbatul de 26 de ani, din Lupeni, ar fi agresat fizic tânăra de 20 de ani, domiciliată în municipiul Vulcan. Totodată, acesta i-ar fi distrus telefonul mobil și ar fi amenințat-o”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns