Când Volodimir Zelenski a descris întâlnirea sa cu Donald Trump la Vatican drept „foarte productivă” și cu „potențial istoric”, a dat Ucrainei și întregii lumi o fărâmă de speranță
Desigur, simbolismul e puternic. Imaginea celor doi lideri discutând pacea într-un loc sacru, în umbra funeraliilor Papei Francisc, a făcut înconjurul lumii. Pe bună dreptate, momentul a dat lumii speranța că poate avea loc o minune. Speranța că pacea îndelung așteptată e aproape. Dar dincolo de emoție, întrebarea esențială rămâne: este această întâlnire începutul păcii sau doar o iluzie dintr-un lung șir? Privind faptele, optimismul devine greu de susținut.
Săptămâna trecută Putin s-a întâlnit cu trimisul lui Trump, Steve Witkoff, la Sankt Petersburg. Aici, Putin ar fi declarat că este dispus să renunțe la cele patru regiuni ocupate în Ucraina pentru a încheia pacea, cu condiția recunoașterii anexării Crimeei de către Ucraina și promisiunea de neaderare a acesteia la NATO, relatează Financial Times. Pe atunci, poziția lui Zelenski era clar împotriva cedării Crimeei.
Duminică seara, comentând întâlnirea de la Vatican, Donald Trump a declarat că Volodimir Zelenski ar fi dispus să renunțe la Crimeea. Totodată este prima dată când el afirmă despre Putin că nu și-ar dori să încheie pacea, în urma bombardamentelor asupra civililor. Într-un mesaj pe platforma sa, Truth Social, Trump l-a rugat pe Putin să înceteze bombardamentele inutile.
Implicațiile unei păci forțate
Acceptarea anexării Crimeei nu ar însemna pace, ci capitulare. Ar valida invazia din 2014, ar justifica agresiunea din 2022 și ar deschide larg porțile pentru viitoare atacuri rusești. Ar crea un precedent deosebit de periculos, spunând lumii întregi că în secolul XXI dictatorii pot rescrie granițele, că imperialismul în forma sa originară s-a întors.
Niciun acord durabil nu poate exista atat timp cât una dintre părți legitimează o nedreptate. Iar poziția lui Trump privind Crimeea a fost destul de clară, flirtând cu ideea recunoașterii anexării ilegale din 2014. Acesta l-a numit pe Zelenski „dictator fără alegeri” și l-a umilit în Biroul Oval, moment greu de privit care va marca un mare eșec în istoria diplomației moderne. Trump a afirmat în mod repetat că Ucraina ar fi început războiul, și nu Rusia. De asemenea, a susținut în mod repetat că nu ar fi existat niciun război dacă el ar fi fost Președinte la acel moment, precum și faptul că ar putea încheia pacea într-o singură zi. În acest context, Trump pare dispus să ducă negocierile privind pacea în orice direcție care i-ar permite să se autoproclame „făuritor al păcii”, indiferent de consecințe.
Pacea fără justiție nu este pace
Cine va deconta costurile unei păci forțate? Costurile vor fi plătite în principal de ucraineni, dar reverberațiile vor ajunge inevitabil și în restul Europei. Cine sacrifică astăzi Ucraina, mâine va sacrifica într-un fel sau altul statele vulnerabile din Est, Republica Moldova sau Georgia – deja țintele războiului hibrid rusesc. Acolo unde Rusia nu va pătrunde niciodată militar, pe teritoriul unui membru NATO, va căuta să îl distrugă din interior, cum este cazul României. Alte state, precum Polonia sau Țările Baltice, au văzut pericolul și au acționat preventiv. România acționează reactiv la ingerințele rusești.
Oricât de tentant ar fi să ne agățăm de ideea unui acord rapid, condițiile trebuie cântărite foarte bine. Pacea fără justiție nu este pace. Este o amânare a violenței, nu sfârșitul ei. Întâlnirea de la Vatican poate reprezenta o speranță, dar trebuie privită cu scepticismul pe care contextul îl impune.
