UMF „Victor Babeș” din Timișoara și un spital din Serbia și-au unit forțele pentru depistarea cancerului. Peste 2.500 de pacienți au beneficiat de investigații

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
UMF „Victor Babeș” din Timișoara, proiect medical cu Serbia

Peste 2.500 de oameni din România și Serbia au beneficiat de investigații pentru depistarea cancerului de piele și a afecțiunilor hepatice. Medicii au ajuns inclusiv în comunități, prin caravane medicale, pentru ca pacienții să poată fi consultați mai aproape de casă. Totul a fost posibil printr-un parteneriat între Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin, Serbia. După doi ani, proiectul HEPASKIN a ajuns la final.

Dintre cei care au beneficiat de investigații, peste 1.500 au fost examinați pentru depistarea cancerului de piele, iar alți peste 1.000 pentru cancer hepatic. Pacienții la care au fost descoperite afecțiuni au beneficiat și de tratament chirurgical. Astfel, oamenii din zona de graniță au avut șansa să descopere mai devreme eventualele probleme de sănătate și să primească îngrijirile necesare.

Pe lângă consultații, proiectul a adus și aparatură medicală modernă. Au fost cumpărate dispozitive care folosesc inteligența artificială pentru examinarea pielii, ecografe performante și echipamente pentru operații complexe, inclusiv la ficat. Cu ajutorul acestora, medicii pot examina mai atent leziunile suspecte și pot realiza intervenții chirurgicale specializate.

Colaborarea dintre cele două țări a însemnat și pregătirea personalului medical. În total, 40 de specialiști au participat la cursuri de dermatologie, chirurgie și gastroenterologie. Patru dintre acestea s-au desfășurat la Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde au fost instruiți inclusiv medici din Serbia.

Pentru o mai bună urmărire a pacienților diagnosticați cu cancer de piele sau hepatic, au fost create și două registre regionale. Acestea vor ajuta medicii să monitorizeze evoluția cazurilor din zona de graniță.

Proiectul HEPASKIN a avut o valoare de peste două milioane de euro și s-a desfășurat pe parcursul a doi ani. Cea mai mare parte a finanțării a venit din fonduri europene, prin Programul Interreg IPA România–Serbia.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns