Cadre didactice tinere ale UPT, premiate la nivel național pentru inovație în predare, în parteneriat cu giganți ai industriei IT
Universitatea Politehnica Timișoara reconfirmă, în 2025, poziția de lider al educației tehnologice din România, după rezultatele de excepție obținute la Gala Burselor ANIS pentru inovație în predare. Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție și desfășurat la Iași, a reunit mediul academic și industria IT&C într-un cadru dedicat profesorilor care modelează viitorul educației prin tehnologie și metode moderne de predare.
Cu zeci de proiecte înscrise din centre universitare din întreaga țară și burse în valoare de 5.000 de euro oferite de companii de top din tehnologie, Gala ANIS rămâne cel mai important program național de susținere a inovării în învățământul superior. În acest context extrem de competitiv, Universitatea Politehnica Timișoara s-a aflat din nou printre instituțiile cu cele mai multe proiecte selectate și premiate, consolidând o tradiție deja recunoscută la nivel național.
În domeniul Internet of Things, lect.univ.dr. Gordana Barb, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, a fost distinsă pentru proiectul „Ingineria Traficului în Rețele de Telecomunicații”, un curs care îmbină teoria avansată cu aplicații concrete necesare industriei moderne a comunicațiilor. Premiul a fost oferit de Amazon România, confirmând relevanța practică a abordării didactice propuse.
Universitatea Politehnica Timișoara, între puținele instituții din România care transformă inovația tehnologică în performanță educațională recunoscută la nivel național
O premieră importantă a acestei ediții a fost introducerea categoriei Quantum Computing, unde Universitatea Politehnica Timișoara a obținut o nouă recunoaștere. Asist.univ.drd. Sebastian Mihai Ardelean, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, a fost premiat pentru cursul „Introduction to Quantum Computing”, un demers educațional care deschide studenților accesul către unul dintre cele mai revoluționare domenii ale viitorului tehnologic. Bursa a fost acordată de IBM România.
În aria inteligenței artificiale și a învățării automate, lector univ.dr. Cătălin Iapă, tot de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, a fost recompensat pentru cursul „AI–Assisted Software Development”. Proiectul explorează integrarea inteligenței artificiale în procesul de dezvoltare software, o competență tot mai cerută pe piața muncii. Distincția oferită de Amazon România subliniază adaptarea rapidă a UPT la transformările industriei IT.
Prezența consistentă a Universității Politehnica Timișoara la Gala ANIS 2025 a fost completată și de alți finaliști apreciați pentru calitatea și actualitatea proiectelor propuse. Implicarea unui număr mare de cadre didactice tinere demonstrează vitalitatea comunității academice din Timișoara și capacitatea acesteia de a răspunde provocărilor educației moderne.
Evenimentul a inclus și o dezbatere amplă despre viitorul muncii și adaptarea sistemului universitar la schimbările accelerate din economia digitală. Reprezentanți ai universităților, industriei și administrației publice au subliniat importanța colaborării pentru pregătirea noilor generații de specialiști, evidențiind rolul central al universităților tehnice în formarea competențelor digitale.
Rezultatele obținute la Gala Burselor ANIS 2025 confirmă încă o dată că Universitatea Politehnica Timișoara nu doar ține pasul cu evoluțiile tehnologice, ci contribuie activ la definirea viitorului educației inginerești din România, prin inovație, parteneriate solide și excelență academică