Un bărbat de 29 de ani, dat în urmărire internațională pentru tâlhărie, a fost prins marți seară, 28 aprilie, într-un local din orașul Călan, județul Hunedoara. Pe numele lui exista un mandat de arestare preventivă, iar autoritățile din Germania îl căutau pentru infracțiuni violente.
Polițiștii l-au identificat în jurul orei 19:00, în timpul unor verificări de rutină. După ce i-au verificat datele în sistem, oamenii legii au constatat că figura ca urmărit.
Situația era însă mai gravă. Bărbatul era căutat și la nivel internațional de autoritățile din Germania, fiind suspectat că ar fi implicat în mai multe infracțiuni de tâlhărie calificată comise pe teritoriul acestui stat.
După ce a fost ridicat din local, bărbatul a fost dus la sediul Poliției din Călan pentru procedurile legale. Ulterior, acesta a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru a fi arestat. Urmează acum ca bărbatul să răspundă în fața legii, atât pentru faptele din România, cât și pentru acuzațiile care vin din partea autorităților din Germania.




