Accident între un TIR și o mașină în Timișoara. Trei persoane au fost rănite. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Accident între un TIR și o mașină în Timișoara, trei persoane rănite

Panică în această după-amiază pe Calea Torontalului din Timișoara, unde un TIR și o mașină s-au izbit violent. Cinci persoane au fost implicate în accident, iar trei dintre ele au fost rănite.

Șoferii care au trecut prin zonă au sunat la 112 și au alertat autoritățile. Pompierii, echipajele medicale și polițiștii au ajuns de urgență la fața locului, unde au găsit mașina și TIR-ul serios avariate.

În urma impactului, TIR-ul a rămas de-a latul șoselei, cu cabina în afara drumului, în timp ce mașina a fost proiectată în vegetația de pe margine.

Totul s-a întâmplat după ce șoferul TIR-ului, un bărbat de 35 de ani, a ieșit din parcarea unui supermarket și a vrut să intre pe Calea Torontalului. Camionul s-a izbit de mașina condusă de un bărbat de 36 de ani, care circula regulamentar.

Dintre cele cinci persoane implicate, trei au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Două dintre ele, șoferul mașinii și pasagera acestuia, o tânără de 23 de ani, au fost transportate ulterior la spital.

Circulația pe Calea Torontalului a fost dată peste cap după coliziune. TIR-ul rămas de-a latul șoselei a îngreunat serios traficul, iar în zonă s-au format coloane de mașini.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

„La data de 12 august 2026, în jurul orei 17:15, un bărbat, de 35 de ani, în timp ce conducea un camion din parcarea unui supermarket către Calea Torontalului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 36 de ani.

În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul autoturismului și o tânără, de 23 de ani, pasageră în același autoturism”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns