Castelul Royal din Moșnița Nouă va fi transformat într-o clinică de psihiatrie. Consiliul Județean Timiș cumpără fostul hotel la prețul de 2,1 milioane de euro, cu mult sub valoarea estimată de piață, de 4,1 milioane euro
Noul scop al clădirii este mutarea pacienților internați la Clinica de Psihiatrie de pe strada Văcărescu din Timișoara, unde CJ Timiș plătește în prezent o chirie de 10.000 de euro lunar pentru un condiții improprii.
În spațiul public au apărut diferite glume și critici la această inițiativă. Reprezentanții Consiliului Județean atrag însă atenția că investiția este una necesară, pentru persoanele vulnerabile.
„Dincolo de glumițele pe care le văd în fiecare zi, și că facem spitalul pentru pacienții neuropsihici la Moșnița, tot felul de glumițe proaste în stânga și în dreapta, cred că pot face glume numai cei care nu au fost în situația sau nu au interacționat cu persoane care au astfel de probleme: copii cu probleme speciale, pacienți cu probleme neuropsihice. Numai cei care nu s-au lovit în viață de asemenea probleme pot face glume sau insinuări inutile”, a spus Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Clădirea, cu o suprafață utilă de 2.500 mp și o parcare de 1.000 mp. Restaurantul este amplasat pe un teren de peste 4.400 mp.
Transformarea hotelului în clinică va necesita avize din partea DSP și ISU. CJ Timiș susține însă că imobilul poate fi adaptat rapid pentru a corespunde cerințelor medicale.
Tranzacția este considerată un pas important pentru modernizarea serviciilor de sănătate mintală din județ, în contextul în care infrastructura actuală este depășită și neadecvată. Primele lucrări de amenajare ar putea începe în următoarele luni.
Decizia a fost aprobată în ședința CJT de luni, 16 iunie, desfășurată în format fizic și online.
Citește: Se modernizează calea ferată între Dudeștii Noi și Satu Nou