Șase personalități emblematice pentru Timișoara. Cine sunt cei propuși pentru titlul de Cetățean de Onoare decorați de Ziua Orașului

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
2 Min Read
Șase personalități marcante primesc titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei pe 3 august, la Filarmonica Banatul.

Nume sonore din cultură, religie, presă și activism social, pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei. Cu ocazia Zilei Orașului, primarul Dominic Fritz va înmâna aceste distincții în cadrul unei gale festive organizate pe 3 august, de la ora 17:30, la Filarmonica Banatul.

Pe lista propusă se află Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, recunoscut pentru implicarea sa în viața spirituală și socială a comunității, alături de Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, apreciată pentru sprijinul oferit de peste trei decenii persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, municipalitatea a propus-o pe jurnalista și scriitoarea Brîndușa Armanca, pentru activitatea sa dedicată presei, culturii și memoriei locale, și pe Elisabeta Moldovan, activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și reprezentantă a asociațiilor care promovează viața independentă.

Printre cei nominalizați se numără și omul de televiziune Virgil Ianțu, originar din Timișoara, cunoscut pentru proiectele sale de divertisment, educaționale și culturale, precum și profesorul universitar Vladimir Tismăneanu, reputat cercetător al comunismului și al istoriei recente, al cărui titlu va fi decernat la o dată ulterioară, stabilită în urma unei vizite în oraș.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, transmite primarul Dominic Fritz.

Titlul de Cetățean de Onoare este cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul Local persoane care au adus o contribuție deosebită la imaginea și valorile orașului.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns